Cumpătare costisitoare

″Un om fu adus dinaintea judecătorului pentru furt. Întrucât totul indica vinovăția omului, ce-i mai rămăsese judecătorului de făcut era să pronunțe sentința. Judecătorul era un om chibzuit. I-a oferit omului trei alternative, din care își putea alege pedeapsa. Acuzatul trebuia să plătească o sută de tumani, fie să fie biciut de cincizeci de ori, fie să mănânce cinci kilograme de ceapă.

 ″Asta cu siguranță nu va fi așa de greu″, gândi omul, în timp ce mușca din prima ceapă. Dar, după ce mâncă exact trei sferturi dintr-un kilogram de cepe crude, fu copleșit de repulsie doar uitându-se la acele roade ale câmpului. Ochii începură să-i lăcrimeze și șuvoiae de lacrimi îi curgeau pe obraji.

 ″Înaltă curte, țipă el, cruță-mă de această pedeapsă! Prefer să primesc cele cincizeci lovituri de bid!″  În sinea sa, credea că va putea să-și salveze cu viclenie banii. În definitiv, era faimos pentru lăcomia sa. Aprodul îl dezbrăcă și îl puse pe laviță. Dar vederea puternicului aprod și a vergelei de pedeapsă îl făcu să tremure. Cu fiecare lovitură de pe spate, țipa din ce în ce mai tare, până când, în cele din urmă, la a zecea lovitură, hohoti: ″Mare Ghazi, ai milă de mine! Cruță-mă de aceste lovituri.″ Judecătorul dădu din cap.

Apoi omul, care dorise să evite loviturile și să-și păstreze banii, dar sfârșise prin a încerca toate cele trei pedepse, imploră: ″Lăsați-mă numai să plătesc cei o sută de tumani!″.

 

Nossrat Peseschkian, Povești orientale ca instrumente de psihoterapie

Social tagging: >

3 Responses to Cumpătare costisitoare

  1. Anonymous says:

    Cumpatarea e buna, dar in limite normale.

  2. Visul, imaginea calmă, cât și cea stranie, descrierea peisajului, sentimentele și ideile religioase, morale, estetice, impasul cât și făgașul normal al vieții, toate îndoielile și adevărurile noastre trebuie să îl facă pe om să se înțeleagă.

  3. egredera,egredera says:

    aici nu mi se pare că “eroul “nostru a dat semne de cumpătare în judecata lui , ci mai degrabă de lăcomie şi nesăbuinţă….. aceste două tare l-au determinat să fure ceapa şi tot acestea l-au determinat să aleagă soluţia cea mai avantajoasă la prima vedere, aceea de a o îngurgita, după cum cea de a treia opţiune s-a dovedit a fi făcută tot în consecinţa a propriului caracter . Egredera, Egredera.

Leave a Reply

.