Hegel și modurile sale de a trata istoria

 

Friedrick Hegel este unul dintre filosofiii a carui opera se caracterizeaza nu numai prin marea diversitate a preocuparilor care acopera aproape toate domeniile creatiei teoretice umane: stiintele naturii, dreptului, artei, religiei, filosofie istorica,  logica, filosofie si cultura,  ci si printr-o perspectiva inedita asupra istoriei ideilor si a unitatii spiritului obiectiv cu istoria universala.

Conceptia marelui filozof asupra mersului istoriei universale este expusa în lucrarea sa “Prelegeri de filozofie a istoriei”. Teza pe care o sustine în introducerea acestei opere este ca tot ceea ce se întâmpla în istorie nu survine la voia hazardului, ci se întâmpla în mod necesar, pentru ca istoria înseamna progresul constiintei ideii de libertate de-a lungul veacurilor.

Spiritul este, prin urmare, factorul determinant absolut al istoriei universale si nu se dezvolta  întâmplator, ci foloseste întâmplatorul pentru nevoile sale dintr-o anumita epoca, fie ca este vorba despre o personalitate istorica, fie ca este vorba despre un întreg popor, si «dispune de istoria universala ca scena a sa, ca domeniu si câmp de realizare.»

Astfel, spiritul universal ajunge sa se gândeasca pe sine numai în masura în care este spirit al unui popor ce apartine istoriei universale, adica al unui popor ce este guvernat prin legi obiective, constituite în cadrul unui stat, fiindca realitatile existente intim cu spiritul sunt constitutia si statul, în acceptiunea lui Hegel.

Pentru a putea întelege corect viziunea lui Hegel asupra mersului istoriei, este necesar a întelege mai întâi ce presupune o filosofie a istoriei în versiunea sa, precum si ce întelege elprin conceptul de spirit.

Moduri de a trata istoria

Filozoful german arata ca exista trei modalitati principale de a trata istorie, si anume: în mod nemijlocit, reflectat si filozofic.

Modul nemijlocit presupune transpunerea în reprezentare mentala a ceea ce se petrece în exterior, adica relatarea bruta faptelor, întâmplarilor si situatiilor. Este posibil ca autorul relatarii sa fi participat la unele evenimente istorice, însa nu este o conditie obligatorie, el putându-se inspira si din naratiuni ale altor martori oculari. Aceasta forma de relatare a istoriei se limiteaza la perioade restrânse de timp, din moment ce abordeaza evenimente petrecute în genere în timpul vietii. Spiritul autorului este identic cu al evenimentelor petrecute, deoarece nu reflecteaza asupra celor petrecute.

Istoria care reflecteaza merge mai departe, depasind prezentul, cuprinzând perioade îndelungate de timp, si poate intermedia o privire de ansamblu asupra întregii istorii a unui popor sau chiar a lumii întregi pâna în momentul respectiv. Hegel detecteaza patru subspecii:

  1. Istoria generala (ex. Istoria lui Titus Livius, Diodor din Sicilia, Johannes von Muller)- se refera la istoria în care spiritul autorului este diferit de spiritul continutului istoric si al epocii tratate. Poate prezenta istoria unei tari, unui popor sau chiar a lumii întregi.
  2. Istoria pragmatica.- autorii traspun trecutul in present, raportandu-l la starea actuala.
  3. Istoria critica- o istorie a istoriei; “o apreciere critica a naratiunilor istorice si o examinare a adevarului si a verosimilitatii lor.”
  4. Istoria conceptuala- abstractizeaza, porneste de la puncte de vedere generale.

 

Modalitatea filosofica de tratare a istoriei înseamna a cuprinde istoria prin actul gândirii ei, asa cum el însusi afirma, aceasta însemnând ca materialul brut al istoriei, respectiv faptele istorice, trebuie prezentate ca parte a unui proces rational de dezvoltare, în cursul caruia se descopera semnificatia evenimentelor istorice si sensul istoriei universale. Acest sens al istoriei poate fi înteles numai reflectând asupra trecutului, iar daca în istorie gandirea este subordonata existentului, in filosofie ea genereaza idei noi.

Daniela Deaconu, Facultatea de Filosofie

 

 

Social tagging: > > >

Leave a Reply

.