Pământul nevăzut și netocmit

        ″Citită cu interes peratologic, Facerea este o proiecție a libertății ca voință de limitare. Înaintea Genezei ″duhul lui Dumnezeu se purta peste ape″. Orice act demiurgic începe cu această plutire a s spiritului care-și aproximează fapta, dar pentru a nu rămâne simplă rătăcire, el trebuie să se determine făptuind cu adevărat.  Și cum orice act de demiurgie este o configuratio, o instaurare de limite modelatoare, determinarea divinului se consumă în Geneză sub forma limitelor puse dinăuntru. Vorba lui Platon despre Dumnezeu ca marele geometru se adeverește măcar în sensul peratologiei: Creația este un vast scenariu peratologic animat de voința divină a limitării.

În preajma Creației, duhul lui Dumnezeu se purta peste ape.   imagesApa însă nu este singurul element care premerge Creației. Mai există pământul și întunericul. Pământul, apa și întunericul sunt trei elemente ale indeterminării și ele îi stau Demiurgului în față ca o materie a modelării viitoare. Însă pământul, împreună cu marea, este faptă a Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o faptă viitoare?

Pământul care vine dinaintea genezei este altceva decât pământul creat, așa cum marea este altceva decât apa dinaintea creației. Pământul care stă alături de apă și întuneric ca element al indeterminării este materia nediferențiată în care nu a pătruns limita modelatoare. Textul grec ne spune că el era aoratos și akataskeuastos: ″gol″ și ″netocmit″ în varianta română. Exact tradus, aoratos nu înseamnă însă ″gol″, ci ″nevăzut″, ″ascuns privirii″, și el este așa tocmai pentru că trăiește în conjuncție cu întunericul; e indistinct.″

 

Gabriel Liiceanu, Om și simbol

 

Social tagging: > > >

Leave a Reply

.